Ameliorarea calității în justiție





Sistemul sancţionator al minorului delincvent
Sistemul de sancţionare a minorului ce încalcă legea penală - pornind de la particularităţile psiho-morale specifice vârstei - a variat de-a lungul ultimilor 50 de ani în România de la o extremă la alta, de la aplicarea unor sancţiuni exclusiv cu caracter educativ (libertate supravegheată ori internarea în centre de reeducare), chiar şi pentru infracţiuni foarte grave (omor), până la sancţiuni similare aplicabile adultului în funcţie de caracterul educativ al sancţiunii ori cel retributiv căruia i s-a acordat preponderenţă.
Avem în momentul de faţă un sistem sancţionator principal aplicabil minorilor (măsuri educative privative sau neprivative de libertate), unele dintre acestea fiind aproape imposibil de aplicat datorită fie modalităţii de reglementare a procesului penal, fie reticenţei magistraţilor în a le aplica. Centre de reeducare, special concepute pentru a găzdui minorii condamnaţi la executarea sancţiunii internării într-un centru de reeducare, sunt folosite într-un procent nesatisfăcător, hotărârile de condamnare privind pe minori orientându-se către extreme, cel mai adesea - fie executarea de rancţiuni neprivative de libertate, fie trimiterea minorului în penitenciar.
Doar prin aflarea cauzelor de ineficienţă a acestor măsuri educative avem ocazia găsirii de soluţii pentru remedierea lor.
Tot legat de responsabilitatea penală a minorului delicvent s-a discutat şi se discută insistent asupra posibilităţii de reducere a vârstei de la care începe aceasta , constatându-se incidenţa crescândă a faptelor ilicite comise de minori de 12 - 13 ani, minori ce au o dezvoltare psiho-morală mult mai precoce decât în urmă cu 40 de ani, când a fost gândit Codul de procedură penală, minori care sunt încurajaţi a comite astfel de fapte prin prisma imunităţii faţă de repercusiunile juridice penale.

Accelerarea procedurilor în justiţia penală
La 25 noiembrie 2010 a intrat în vigoare Legea 202/2010 privind privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
Necesitatea de a accelera judecata proceselor, indiferent de natural lor (civile, penale, comerciale etc.) a reieşit cu necesitate în ultimii ani pornind de la numărul foarte mare de litigii înregistrate pe rolul instanţelor de judecată, de la supraîncărcarea magistraţilor cu dosare având drept efect o scădere a calităţii actului de justiţie, o creştere a neîncrederii publice în actul de justiţie, o creştere a costurilor activităţilor judiciare.
În materie penală, necesitatea judecării cu celeritate a cauzelor este impusă şi de prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul oricărei persoane de obţine o judecare într-un termen rezonabil a cauzei sale.
Măsurile aduse de Legea 202/2010 reuşesc doar parţial să grăbească soluţionarea proceselor, iar în anumite situaţii, această accelerare se realizează printr-o manieră susceptibilă de a încălca drepturile părţilor din proces.
Lentoarea proceselor (cu referire în special la cele penale) poate fi legată de numărul insuficient de judecători (procurori, poliţişti), de lipsa unor spaţii adecvate de lucru, de proceduri judiciare greoaie, de management judiciar defectuos, de existenţa unui număr prea mare de cauze, de existenţa unor proceduri ce permit abuzul de drept ori din alte cauze.
Luarea unor măsuri eficiente, corecte, echilibrate de accelerare a judecăţii cauzelor nu poate porni decât de la identificarea corectă şi completă a cauzelor acestui fenomen. Prin urmare, tema de cercetare îşi propune să abordeze cauzele fenomenului şi să propună soluţii echilibrate şi eficiente pentru remedierea problemelor.

Liberarea condiţionată - între necesitate şi eficienţă
În materie penală, oricărui condamnat îi este recunoscută posibilitatea de a fi eliberat din starea de detenţie înainte de împlinirea duratei acesteia, indiferent dacă pedeapsa aplicată este închisoarea sau detenţiunea pe viată.
Posibilitatea de liberare anticipată este condiţionată de o anumită conduită pozitivă a condamnatului, de o opinie favorabilă în acest sens a unei Comisii de Liberi Condiţionate existente în fiecare penitenciar.
Tema de cercetare îşi propune o analiză a fundamentului juridic al acestei liberări înainte de termen, o analiză a eficienţei acestei instituţii juridice ce porneşte ca premisă de la încrederea că odată pus în libertate înainte de împlinirea termenului stabilit de judecător, condamnatul a fost reeducat şi va avea o conduită corectă în societate.
Ori sunt frecvente cazuri în care cel liberat reiterează comportamentul infracţional într-un interval de timp mai mic sau mai mare de la obţinerea libertăţii. Cauzele pot fi căutate şi analizate în activitatea de reeducare desfăşurată pe perioada detenţiei, în consistenţa criteriilor şi procedurilor de evaluare psiho-comportamentale la momentul deciderii de acordare a libertăţii condiţionate, la traseul social urmat de cel proaspăt liberat şi de maniera în care societatea îl ajută sau nu să se reintegreze după o perioadă detenţie.
Tema se impune a fi abordată nu doar din punct de vedere al evaluării juridice a instituţiei, ci şi din punct de vedere psihologic şi din punt de vedere sociologic.













Realizare si administrare